Ne-am autoizolat, dar continuăm!

Echipa noastră își desfășoară activitatea cu pasiune și mult devotament în domeniul evenimentelor private de aproximativ șapte ani. Într-o bună zi, ne-am trezit cu vestea că viitorul a devenit brusc, incert.

Pentru niște extrovertiți care iubesc să stea pe scenă și să-și exprime toate sentimentele în fața a sute de oameni, vestea ar părea că ne doboară.

Dar ce credeți că am făcut noi, urbanii din Urban Events, extrovertiții cei mai extrovertiți? Ne-am băgat în casele noastre și am continuat să muncim. Suntem în continuare extrovertiți, doar că de data asta ne desparte un ecran. Din fața calculatoarelor noastre ne întâlnim zilnic și bifăm puncte importante pentru ca strategia și surprizele pe care le avem pentru voi să nu depindă de această perioadă pe care nimeni nu a prevăzut-o.

Lucram de acasa

Și recunoaștem că ne lipsiți! Da, ne lipsiți voi, cei pe care abia așteptam să-i încărcăm cu energia noastră! Ne lipsește scena, ne lipsesc zâmbetele și veselia de pe fața fiecăruia dintre voi.

Dar munca noastră continuă. Nu ne-am oprit. Ba mai mult, acum avem timp să aprofundăm. Avem timp să ne explorăm sufletele de artiști și să exploatăm din ele tot ceea ce zăcea în noi. Avem timp să ne explorăm și mai mult imaginația, să căutăm și mai profund ca pînă acum. Căci da, echipa noastră din imaginație trăiește și construiește. Asta, de fapt, ne-a și ținut împreună atîția ani.

Ne este foarte dor de evenimente, dar vă promitem că imediat ce această perioadă se va termina, vom fi un „boom”. Vom exploda și vom împrăștia energie bună, veselie și petreceri de neuitat!

Pe pagina de facebook a echipei noastre, Urban Events Official, bucuria continuă în perioada asta cu imagini din tot ceea ce am construit noi în 2019. In fiecare vineri, începând cu ora 19:00, vom reda live pe întreg parcursul stării de urgență. Sunt imagini care vorbesc despre ceea ce am reușit să construim împreună și vrem să le împărtășim cu voi.

Multă sănătate tuturor și rămâneți puternici! Suntem împreună în asta!

Mai multe articole