#WeddingTips: Cum arată programul muzical la nuntă? Iată planul desfășurării nunții alături de Urban Events!

Experiența de peste 8 ani a companiei noastre, Urban Events, ne-a demonstrat că invitații la o nuntă își vor aduce aminte de muzică mai mult decât orice altceva. Nu toți își vor aduce aminte ce flori erau pe mese, cum arăta tortul de nuntă sau ce culoare erau șervețelele de masă. S-ar putea să își amintească ceea ce au mâncat, însă cu siguranță își vor aduce aminte de trupa care a cântat sau DJ-ul și MC-ul care au scos pe toată lumea la dans.

Dacă am caracteriza Urban Events printr-un singur cuvânt acela ar fi: diversitate.

Să ai în vedere că evenimentul este, în primul rând, pentru și despre voi și, în al doilea rând, este cu și despre invitații voștri. Astfel, diversitatea genurilor muzicale este cheia unui eveniment reușit. Păstrează în gând această diversitate când îți notezi preferințele muzicale, astfel încât să fie un echilibru între muzica “de petrecere” și “cea comercială” indiferent că este abordată live de soliști/band sau Dj și Mc.

Ce urmează după semnarea contractului cu Urban Events?

După ce ne-am cunoscut mai bine și s-a semnat toată documentația, ne dorim să știi ce urmează și ce ai de făcut în continuare, acum să suntem în etapa de pregătire a evenimentului. Pentru început, vom face o incursiune în seara evenimentului conform unui timeline.

Program nunta

Iată cum arată programul petrecerii de nuntă din punct de vedere muzical:

  1. Întâmpinare invitați

În general, acest moment este perceput ca un sunet de fundal, abordarea muzicală se face de obicei de către Dj și poate fi în orice direcție îți dorești: Jazz, Lounge, Piano-Bar sau o lista de cover-uri slow.

Dacă dorești ca acest moment să fie unul live, poți opta pentru un moment de: Violin Soft, Sax cafe, Pian, Harpă, Nai,Voce-Pian sau chiar o trupă de Jazz prin care, cu siguranță, vei impresiona.

Pian nunta

  1. Alege piesa pentru dansul de deschidere care te reprezintă.

Am făcut o listă scurtă pe care o poți studia aici dacă nu îți găsești încă inspirația. Dacă în staff-ul ales se regăsește o trupă de cover sau un artist care să reprezinte genul piesei alese de tine, poți opta ca ea să fie abordată live. Este un sentiment foarte fain, iar momentul va fi cu atât mai încântător.

  1. Muzica în timpul servirii mesei

Regula noastră este să coborâm nivelul sunetului, undeva la 40 % față de volumul momentelor de dans. Păstrăm această “pauză activă” aproximativ 20 minute, timp în care invitații pot servi masa, pot socializa și se pot bucura de locație. Pentru un plus de eleganță aceste momente pot fi “acoperite” cu live act-uri similare momentului de welcome.

Muzica masa nunta

  1. Pune în valoare Mc-ul

Pe lângă faptul că va fi gazda evenimentului, el este responsabil pentru tot ce înseamnă comunicare: speech-uri introductive, tradiții, prezentare artiști și, bineînțeles, un entertainment autentic, fără clișee.

Pentru un plus de valoare din partea Mc-ului, poți alege unul dintre cele 4 jocuri întâlnite de noi în cadrul evenimentelor: Jocul Pantofului, Trăsura, Boys vs Girls Dance, Recunoaște artistul Romanian Dance 90’s Hits. Cere mai multe detalii, pentru a stabili care dintre ele ți se potrivește.

  1. Tortul – ca simbol al evenimentului

Tortul miresei este un moment destul de așteptat al oricărei nunți. Tăierea tortului este în lumina reflectoarelor și a cameramanilor, iar abordarea muzicală pentru acest moment recomandăm să fie una specifică, diferită de muzică abordată până atunci.

În cadrul acestuia, noi am identificat 3 mini-momente:

  • Intrarea tortului (30”-45”) pe care noi o asemănăm cu drumul unui boxer de la vestiar până la ringul de luptă, fiind acompaniat de o piesă super-energică pentru a-l conecta la meci. De exemplu, aceasta este o piesă potrivită pentru moment, din punctul nostru de vedere: https://www.youtube.com/watch?v=27mB8verLK8
  • La mulți ani! (2′) poate deveni un moment autentic atunci când majoritatea invitaților cântă alături de voi “Mulți ani trăiască”
  • Felicitările invitaților (10-15)’- acestui moment i se poate crea un cadru muzical ambiental din care să rezulte o energie plăcută, pozitivă. Recomandarea noastră presupune o piesă instrumentală.

 

  1. After Party-ul sau ce se întâmplă după tort?

Nu de puține ori invitații au plecat de la evenimentele noastre dansând. De ce? Pentru că nu oprim muzica. Suntem conștienți că începutul și finalul fac diferența între un eveniment frumos și unul memorabil.

Ce este cel mai important de reținut la acest aspect este că petrecerea nu se încheie!

Dacă pe lista cu preferințele tale există piese de nișă (electro, drum’n’bass, rock și nu numai), acesta este momentul potrivit pentru abordarea lor. Evenimentul a decurs conform timeline-ului, de tradiții am trecut, iar acum este momentul să consumăm energia sau ce a mai rămas din ea! 🙂

Pentru că dorim să lăsăm imprevizibilului un procent cât mai mic, te vom invita să ne răspunzi și la câteva întrebări. Scopul lor este de a eficientiza organizarea evenimentului, personalizându-l cu elemente și detalii (cine? ce? unde? când?), suficiente pentru a creiona harta evenimentului tău. Sunt întrebări legate de media de vârstă a invitaților, pe categorii, ce radio ascultați, lista pieselor pe care NU le doriți, unde ieșiți cu prietenii pentru a vă distra și tot felul de elemente care, într-un final, conturează profilul evenimentului.

Când e potrivit să-l completați? Cu 15-30 zile înainte de eveniment. Atunci, informațiile vor fi mai exacte și va fi mult mai simplu să ne furnizați detalii concrete. După evaluarea răspunsurilor Your Urban Event și a preferințelor personale în materie de entertainment, vei trece în următoarea etapă: întâlnirea finală.

Întâlnirea finală cu Urban Events, înaintea evenimentului
Managerul agreat de Urban Events pentru evenimentul tău te va contacta pentru a stabili când va avea loc întâlnirea finală cu scopul de a creiona ultimele detalii. Când va avea loc? Cu 5-10 zile înainte de eveniment.

Noi vom propune un timeline al evenimentului, cu caracter informativ, pentru o bună desfășurare. Având în vedere că sunt foarte multe variabile integrate în eveniment (sosire invitați, servire etc.), programul mai poate suferi schimbări, gestionate de managerul de eveniment.

Această etapă ridică mai multe întrebări, iar mai jos le vei regăsi pe cele care ne sunt adresate cel mai frecvent:

  1.  Putem să ne alegem piesele pentru trupa și Dj?

Te încurajăm să construieșți un playlist în Youtube cu preferințe muzicale proprii, dar și ale persoanelor apropiate, care vor fi alături de voi, la eveniment (ex: nași, părinți, socrii, frați, prieteni etc.)

În cazul momentelor artistice, unde există un repertoriu vast, încurajăm să vizualizați profilul artistului de pe site-ul nostru, iar în cazul în care sunt piese pe care NU doriți să fie abordate în cadrul evenimentului, să le menționați într-un fișier word.

  1. Aș mai putea contracta încă ceva până în ziua evenimentului?

În funcție de disponibilitatea artiștilor chiar poți beneficia de anumite avantaje pentru last-minute-uri și este destul de simplu: încheiem un act adițional la contractul existent.

Partea logistică nu costituie o problemă la acest moment, iar dacă îți mai dorești o scenă sau mai multe lumini, se poate rezolva la fel fară probleme.

  1. Câți membri veți fi în staff și ce meniuri vom alege pentru voi în seara evenimentului?

Avem nevoie de o gustare și o masa calda, iar la capitolul băuturi, vom fi mulțumiți cu apă și răcoritoare.

În majoritatea cazurilor, echipa tehnică vă petrece o perioadă considerabila de timp pe drum, pentru a ajunge la locația evenimentului, în acest caz este important că ei să ai prioritate atâta timp cât vor rămâne până la final.

Ce urmează? Cea mai tare petrecere!

 

Mai multe articole